VREMEA. COD GALBEN de ploi, prelungit în opt județe

VREMEA. COD GALBEN  de ploi, prelungit în opt județe
Publicat: 29/07/2014, 10:22
Actualizat: 29/07/2014, 16:45

VREMEA.În intervalul menționat vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată la nivel local, îndeosebi în Oltenia, Muntenia și Transilvania, precum și în zonele montane.

În cele opt județe avertizate cu cod galben vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat 30-40 de litri pe metru pătrat.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta trecător și în regiunile estice și nord-vestice, dar pe arii restrânse.Noua avertizare a intrat în vigoare marți, la ora 10.00 și este valabilă până la ora 22.00.

Județele Vâlcea, Olt, Argeș, Mehedinți, Gorj și Dolj au fost, de luni până marți, la ora 03.00, sub avertizare cod portocaliu de ploi și vijelii.

Directorul adjunct al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a declarat luni, la Comandamentul pentru situații de urgență, că miercuri va fi o zi de „pauză”, după care în noaptea de miercuri spre joi va fi din nou înregistrată o vreme instabilă, în principal în zonele din vest și sud-vest, pentru ca în perioada 1-5 august temperaturile să fie mai ridicate, chiar spre pragul de caniculă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața